Skip to main content

Grile-Rezidentiat.ro (platformă de grile online pentru rezidențiat), Grile-Admitere.ro (pentru admiterea la medicină), BIOMAP (prima platformă de medicină 3D din România), Docendo.ro (platformă de cursuri online unde am publicat primul curs video despre cum să-ți alegi specialitatea în medicină) și Grile-Drept.ro (pentru admiterea la INM și barou) – toate acestea sunt branduri care se află sub tutela Marsilian, compania cu care a pornit totul.

Cum am început? Cum am continuat? Cum am ajuns aici? Este o poveste despre oamenii din spatele platformei. În 99,99% din timp este doar despre tine, utilizatorul, însă astăzi îți spunem povestea noastră.

Înainte să continui, îți mulțumesc în numele întregii echipe pentru că ești aici.

***

Numele meu este Mihai Voinea. Locuiam cu fratele meu, Dragoș, în acea perioadă. Eu eram în anul 4 la medicină, iar el era clasa a XII-a. Învăța pentru admiterea la aceeași facultate atunci când mi-a pus o întrebare care avea să rămână atent inscripționată în amintirea noastră, precum un tatuaj pe creier. O întrebare care avea să schimbe totul pentru noi din acel moment. O întrebare ce a produs efecte care urmau să ne învețe mai multe despre viață decât 12 ani de educație formală la un loc.

…doar că nu o știam încă.

Era ianuarie 2014, o zi de miercuri și ajunsesem acasă după o zi plină la facultate. Povesteam fiecare ce ni se întâmplase atunci când, rezolvând grile online pentru examenul de conducere, Dragoș îmi spune: „Uite ce site nasol au ăștia de la DRPCIV. Cum ar fi să facem un site de genul, mai bun, dar pentru admiterea la medicină? Pentru că nu există.”

Am spus „nu” inițial, am dezbătut, am întors ideea pe toate părțile și am continuat. Când stau și mă gândesc la mentalitatea noastră din acea perioadă, îmi dau seama că am fi pornit proiectul și dacă ne-ar fi spus cineva că vom eșua categoric. Între noi fie vorba, ni s-a spus, dar a intrat pe o ureche și a ieșit pe cealaltă.

Uitându-mă în spate, mi-a luat ani de zile să înțeleg că poți atinge lucruri incredibile dacă nu te oprești la primul semn de oboseală, dacă ignori ce spune societatea și dacă trăiești și construiești în „bula” ta. Dacă știi să închizi ușa atunci când trebuie și să oprești zgomotul lumii. Pentru mine, personal, acel moment al iluminării a fost când am alergat primul meu maraton, în octombrie 2013, la 22 ani – depășind o barieră imensă la nivel de mindset.

„Aș putea să îmi îmbunătățesc procesul de învățare”, a continuat fratele meu. Franc vorbind, la momentul întrebării i-am dat lui Dragoș câteva motive pentru care nu ar merge, probabil dintr-un mecanism înnăscut în fiecare dintre noi. Suntem învățați să căutăm mereu motivul pentru care nu va merge, suntem programați să ne plângem de partea de 5% care nu funcționează cum trebuie, în loc să ne bucurăm de partea de 95% din viețile noastre care este… mișto.

Însă am spus da.

Habar nu aveam unde vom ajunge.

***

Am început

Cum amândoi eram viitori medici și nu știam o boabă de programare, Dragoș l-a întrebat pe un prieten indian, programator, pe care îl cunoscuse în GTA: San Andreas, dacă ne poate ajuta cu platforma. Numele lui? Satadru.

Amuzant, știu.

Să întrebi un om pe care nu l-ai văzut niciodată dacă te poate ajuta cu un proiect despre care habar nu ai dacă va reuși. Un om pe care l-ai cunoscut într-un joc, un puști de 19 ani aflat într-o altă parte a planetei. Știam despre el doar că urcase pe Himalaya în timpul antrenamentelor din armată și că știa programare.

Am făcut schițele în Paint și i-am trimis prima versiune, cea din imagine, care cuprindea doar pagina de lucru. A durat cam o lună și jumătate până când a fost gata prima variantă. A durat cam două ore să găsesc imaginea de mai jos în folderele mele.

Îmi vine să râd când îmi aduc aminte.

Noi chiar am pornit de aici.

Versiunea inițială a costat 150 USD și ne-am chinuit puțin pentru a strânge suma.

Era martie 2014.

Țin minte că plecam în fiecare zi la 7:30 ca să ajung la stagiu, continuam cu spitalul până la 13:30, fugeam acasă să iau prânzul, mergeam la sală la 15:00, apoi mă antrenam pentru ultramaraton sau mergeam iarăși la facultate. Apoi reveneam acasă și mă apucam să lucrez sau să învăț până târziu în noapte. Apoi o luam de la capăt.

Iar pentru Dragoș… a fost ultimul an de liceu, o perioadă în care îl așteptau două examene importante, admiterea și BAC-ul.

Program full în ambele direcții..

Pentru mine, a fost unul dintre cei mai duri ani din viața mea și aproape m-a costat relația cu prietena mea, actuala soție, femeia care m-a sprijinit în toate activitățile și planurile mele nebunești, aproape obsesive. Însă a fost anul în care identitatea mea a fost alterată profund, pentru că am învățat ce să fac și ce să nu fac. Mă maturizam într-un ritm prea alert și riscam să greșesc. Mi-am asumat acest lucru, dar am învățat că fiecare om trebuie să își împingă în mod constant limitele auto-impuse.

Pentru că absolut orice îți imaginezi este posibil dacă depui efortul necesar.

Aceasta era mentalitatea cu care mergeam înainte atunci.

Eram deja în aprilie 2014. Am început să mai adăugăm funcții în platforma de bază, iar din luna mai Dragoș deja rezolva grile online. Timp de 3 luni, până la admiterea din iulie 2014, el a fost singurul utilizator al platformei.

Singurul.

Aproape opt ani mai târziu, în 2022, platformele educaționale pe care le-am construit sunt la a treia generație din punct de vedere al tehnologiei și funcționează de aproximativ 80 de ori mai eficient ca prima versiune, numărând în total peste 200.000 utilizatori.

Iar programatorul acela din India, acel om aleatoriu din spatele unei tastaturi, aflat la mii de kilometri distanță, avea să se mute în România, avea să ne devină partener de afaceri, dar mai important… avea să ne devină prieten.

Însă până acolo era cale lungă…

***

Suntem tot în 2014. Am continuat să plătim serviciile de programare pe tot parcursul verii. Adăugam funcționalități ca într-un joc LEGO, încercam să fim cât mai creativi posibil, făcând compromisuri ca să putem achita și să putem continua. Dragoș a intrat la medicină, iar acest lucru a venit ca o validare a ideii – platforma chiar te ajuta să repeți mai eficient și să îți fixezi cunoștințele.

Eu am plecat într-un stagiu de cardiologie în Egipt pe care îl planificasem cu aproape 10 luni înainte. Platforma și stagiul acesta erau cele două obiective financiare majore pentru mine în anul respectiv. Eram entuziasmați de idee, dar luminița de la capătul tunelului nu se vedea.

Ne mișcam greu.

Intervenise viața.

Pe de-o parte, Dragoș lucra la grile, iar împreună lucram la partea de user experience (habar nu aveam atunci că așa se numește), făceam brainstorming și ne tot notam idei de funcționalități.

Resursele erau limitate, dar a fost un moment pivotal în proces.

Dragoș s-a angajat pentru o lună și jumătate, în vară, la unchiul nostru în companie și deși intrase la medicină în anul acela, a ales să nu își ia vacanță ca toți colegii lui, ci să investească banii obținuți în idee, pentru că Egiptul îmi consumase mie toți banii pe perioada verii. Să observ asta a fost una dintre cele mai puternice lecții pentru mine, Mihai cel în postura de antreprenor.

Să nu îți iei vacanță, ci să investești în visul tău.

La 18 ani.

Uitându-mă în spate, fiecare am învățat lucruri de la celălalt în acest proces, dar lecția aceea a fost pivotală pentru mine. Am continuat să depunem eforturi. Am creat firma imediat ce m-am întors din Egipt.

Pentru că ne luasem inima în dinți și decisesem să țintim sus, am alergat primul ultramaraton din viața mea în septembrie 2014, iar Dragoș primul său maraton. 64, respectiv 42 kilometri pe Transfăgărășan. Amândoi am strâns fonduri pentru Hospice Casa Speranței atunci, pentru tratamente paliative pentru bolnavii de cancer. Țin minte că înainte de eveniment mi-am cumpărat o geacă de ploaie de la un magazin second-hand, într-un alt efort de a salva resurse.

Grile-Admitere.ro

Am lansat oficial pe 19 octombrie 2014.

În ziua respectivă am primit 21 de like-uri la postarea de pe Facebook.

Erau o mână de oameni care știau cât efort fusese depus. Erau tot o mână de oameni care au intrat pe platformă.

Vizionarii… așa îi numesc eu acum.

Așa arăta prima pagină a platformei Grile-Admitere.ro pe 19 octombrie 2014.

Așa arăta pagina de lucru a platformei la acel moment.

Aici este primul video de prezentare a platformei. Pentru cei curioși, platforma a fost gratuită timp de 3 luni în primă fază și a durat 14 luni să încasăm prima factură, în martie 2015 – pornind de la momentul zero, ianuarie 2014. Factura aceea pe o lună a reprezentat circa 2-3% din totalul pe care îl investisem noi până în acel moment, niște studenți. Însă nu mai conta nimic altceva.

Noi chiar creasem ceva valoros. De la zero.

***

A durat aproape trei ani până când firma a început să fie oarecum profitabilă și să se poate susține singură, ținând cont că am reinvestit constant aproape totul pentru a adăuga funcționalități și pentru a îmbunătăți produsul creat.

Nu ne mulțumeam niciodată cu produsul final. Mereu mai găseam ceva. Mereu mai adăugam ceva. Mereu mai apărea o idee.

Punând lucrurile în perspectivă, niciodată nu va fi complet…

Aveam planuri, iar planurile costau bani.

În 2015 ne-am dat seama că și alți studenți ar putea utiliza funcționalitățile platformei, așa că am pus bazele Grile-Rezidentiat.ro pe scheletul platformei vechi.

În plus, eu, celălalt membru al echipei, urma să am rezidențiatul în 2016.

Am plecat în Erasmus în Turcia în februarie 2015, iar în echipă venise Teodor Dumitru, omul care avea să devină CMO și care se ocupa atunci de formatarea grilelor și corectarea finală. În primele șase luni ale anului respectiv eu lucram din Turcia, Dragoș și Teo lucrau din România, iar Satadru din India.

Tot atunci a fost prima dată când am trimis primele newslettere către comunitate. În iulie 2015 deja erau zeci de elevi, proaspăt deveniți studenți la medicină, care ne trimiteau mesaje de mulțumire pentru efortul depus. În acea perioadă am trecut și pragul de 1000 utilizatori.

***

Menționez alergarea din nou pentru că a fost un element crucial care ne-a învățat pe amândoi extraordinar de multe despre viață, dar și care ne-a ajutat fenomenal în această călătorie.

Cu două zile înainte de a lansa Grile-Rezidentiat.ro (printr-o pură coincidență), am alergat împreună cu Dragoș 102 km din orașul Vidin, din Bulgaria, până în fața Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova într-un efort de a sensibiliza mass-media și autoritățile în ceea ce privea starea instituției. Necesita renovare.

Dragoș avea 19 ani, eu 24. Ni s-au alăturat alți patru prieteni pe bicicletă și încă un prieten… în alergare. Am promovat tot atunci și o campanie pornită de un alt român, Mihai Jitianu. S-au strâns peste 4000 de euro pentru renovarea unei secții din spital.

Grile-Rezidentiat.ro

Am lansat platforma pe 20 octombrie 2015, la 1 an și o zi după ce am lansat Grile-Admitere.ro. Până să apară compendiul (2016-2020) și apoi bibliografia din 2021 și până să punem bazele unei echipe care să creeze grile, site-ul a avut inițial grile din ECN (bibliografia dinainte de 2016).

Nu mai găsesc prima pagină a site-ului, dar am imaginea asta pe care am postat-o pe Facebook în ziua lansării.

A trebuit să învățăm să facem facturi, să învățăm termeni de economie, a trebuit să învățăm marketing, a trebuit să învățăm time management, a trebuit să învățăm psihologie, a trebuit să învățăm business. A trebuit să învățăm… totul. În timp ce făceam medicină și aveam bursă la facultate.

***

În 2016 am folosit platforma pentru a mă pregăti pentru examenul de rezidențiat și corectam greșeli de ortografie în timp ce mă testam din materie. Răspundeam la raportări dimineața, mă ocupam de administrare și notam idei de îmbunătățire.

Eram deja utilizator full-time. În același timp, învățam pentru rezidențiat. Îmi aduc aminte că o studentă m-a întrebat, la un moment, pe Facebook, cum reușesc să și învăț în același timp. Nu am știut ce să îi răspund, pentru că nu m-am întrebat niciodată asta.

Atunci când vrei să faci ceva, faci.

Au fost câteva luni terifiante pentru mine, cu stresul examenului crescând la cote alarmante, cu multe întrebări existențiale în capul meu, dar și cu un business de manageriat. Într-un final, am reușit. Mergând mai departe, decembrie 2016 ne-a adus în punctul în care eram la limită cu numărul de utilizatori. Nici cel mai bun server din lume nu ne putea salva.

Tehnologia pe care construisem platformele era deja învechită.

Anul 2017 a fost anul în care am lucrat cot la cot cu Satadru, programatorul nostru, să refacem platformele de la zero, pe o tehnologie mult superioară. Circa 10.000 euro mai târziu, lansasem din nou platformele, în aprilie 2017, respectiv septembrie 2017.

Tot în această perioadă ni s-a alăturat Daniel, omul din spatele a tot ce ține de media și vizual pe platformele sociale în acest moment. Mai jos este un screenshot de atunci.

***

Mai lipsea, la acel moment, o piesă din puzzle.

Grile-Drept.ro

Ne tot gândeam să punem bazele unei platforme educaționale pentru lumea juridică.

În septembrie 2017, fix după ce am lansat noul Grile-Rezidentiat.ro, eram în Statele Unite când l-am sunat pe un prieten de la drept să îi propun colaborarea. Am discutat cu Dragoș și ne-am asociat cu Mihai Miertoiu.

Ne-am pus pe treabă cu toții.

Am lansat Grile-Drept.ro în ianuarie 2018, l-am crescut până la 11.000 de utilizatori și am pus pe pauză proiectul doi ani mai târziu, din lipsă de expertiză în domeniu.

BIOMAP

Anul 2019 a fost în oglindă cu perioada de debut, cea din 2014. Dragoș, fratele meu, învăța pentru un examen la facultate în momentul în care a văzut oportunitatea de a lansa o nouă platformă pe nișa medicală.

Am discutat investiția, pentru că la momentul respectiv eram deja o companie matură și am început lucrul. Am semnat cu contract de parteneriat cu o companie din New York pentru a putea utiliza modelele 3D ce stau la baza BIOMAP.

Am lansat în august, 2019, după o muncă titanică în care am construit tehnologia aferentă și am creat conținut în limba română pentru aproape 1000 de modele 3D din anatomie, patologie, fiziologie și intervenții.

BIOMAP a fost primul pas într-o direcție mai complexă și a fost un pariu incredibil. Cu peste 10.000 de utilizatori în primele 48 de ore, prima platforma de medicină 3D în limba română a ajuns la știri, în articole de presă și ne-a propulsat imens imaginea companiei.

În 2022, BIOMAP numără peste 60.000 utilizatori din toată România, preponderent elevi care susțin admiterea la medicină, studenți mediciniști, dar și medici rezidenți sau specialiști ori primari. Avem inclusiv profesori de biologie care utilizează platforma în procesul de predare.

Celelalte platforme între 2018 și 2021

Au evoluat constant. Am ajuns la aproape 4 milioane de teste rezolvate pe toate platformele pe care le deținem și la un număr de peste 200.000 de utilizatori (global).

În 2020 am lansat Podcastul Grile-Rezidentiat.ro, locul unde dr. Cătălina Voinea intervievează medici de pe diverse specialități într-un efort de a pune în lumină diversele ramuri din medicină. În acest fel, îi ajutăm pe studenții de anul 6 și pe alți medici rezidenți care susțin rezi din nou, să ia decizii mai informate cu privire la viitorul lor. Podcastul a generat peste 1 milion de vizualizări până acum, iar obiectivul este să acoperim toate ramurile din medicină.

În toamna anului 2021 am început procesul de upgrade pentru platformele de grile, cu obiectivul de a lansa noul Grile-Rezidentiat.ro în vara anului 2022 și noul Grile-Admitere.ro în iarna dintre 2022 și 2023. Noua tehnologia este de circa 20 de ori mai rapidă decât cea precedentă (2017-2022).

DOCENDO

Timpul a trecut, brandurile noastre au devenit numărul unu la nivel național pe nișele lor, astfel că am decis să oferim și mai multă valoare comunităților noastre. În 2021 am derulat un studiu național prin care am aflat informații cheie despre toate specialitățile din medicină în România.

După un efort imens de cercetare, am pus cap la cap detaliile aferente și am creat primul curs din țară despre cum să-ți alegi specialitatea în medicină.

Împreună cu psihologul Alexandru Drăghici, care a creat componenta vocațională, și alături de sociologul Andrei Popescu, cu mine (Mihai Voinea) drept ancoră în lumea medicală, cursul a ajuns la 10 ore de conținut video și include chiar și ateliere live pe Zoom unde se discută componenta vocațională la un nivel mai amplu.

***

În prezent, platformele educaționale numără peste 200.000 utilizatori. Echipa Marsilian numără aproape 20 de oameni și vreau să-i enumăr pe cei care nu se regăsesc deja în articol: Andra Popescu, Laura Carmona, Diana Răducu, Teodora Vîrdaru, Bogdan Blehuiu, Victor Marancea, Antonio Carneluti, Vlad Ghiță.

Tehnologia din spate include inteligență artificială și elemente de machine learning. Până astăzi, au fost rezolvate aproape 4 milioane de teste, cumulat, pe toate platformele. Un test poate avea și 500 întrebări.

Nu a fost niciodată despre bani.

A fost mereu despre o revoluție a sistemului educațional.

A fost despre automatizare.

A fost despre performanță.

A fost despre a fi mai bun decât ieri.

A fost despre a construi o unealtă care să ofere toate acestea.

Scopul nostru este să punem unelte performante de învățare în buzunarul fiecărui om de pe planetă.

***

În final, notez cea mai puternică lecție pe care am învățat-o în ultimii patru ani, una care le eclipsează pe toate celelalte.

Nu poți educa pe nimeni. Tot ce poți face este să îi inspiri pe alții să se educe singuri.

Îți mulțumesc pentru că ești utilizatorul platformei noastre.

Îți mulțumesc pentru încrederea oferită.

-Mihai Voinea

Co-fondator Marsilian

ro_RORO